“Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu.
Iubiţii mei fii duhovniceşti, preacucernici părinţi, fraţi şi surori întru Cristos, vă îndemnăm ca în viitoarele alegeri prezidențiale inimile voastre să urmeze judecata minții, iar nu mesaje electorale ce ar invoca numele Imparatului Imparatilor, al Domnului nostru Iisus Hristos.
“Exercițiul libertăților civile se practică în afara sfintei Biserici, dincolo de fățărnicie, lingușeli și promisiuni vane către cei năpăstuiți sau săraci cu duhul.
“Iubiţi fraţi creştini, sfinții pe care îi cinstim cu osârdie și care au fost prigoniți atât în viață cât și dupa moarte vă îndeamnă să nu amestecați patimile lor cu cele lumești și trecătoare. Votați așadar chibzuind la programele economice și sociale ale candidaților, iar nu după numărul de rugăciuni și mătănii dovedite de aceștia.
Amin.
Preafericitul Daniel,
Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.”
NB. Pentru ziaristii români: această scrisoare pastorală este pur imaginară…
—
Filed under: Babel, Bestiariu, Cinema, Dacopatie, Țigani, Istoria Șamanismului Românescu, Paraphernalia, Rituri noi