Tocmai ce m-am certat definitiv cu cineva (mă rog, persoana nu mai vrea să-mi vorbească, tratându-mă de “pretențios arogant”) pe tema explicațiilor etiologice în lingvistică. Pare abscons? Nu e. E vorba de refuzul ideii foarte populare că anumite transformări au loc în limbă “pentru că”…
.
Nu există “pentru că”… In cazul de față, persoana încerca să mă convingă că olandeza a capatat acel sunet uvular continuu, notat fonetic ğ și identic cu gamma grecesc de azi Ɣ, sau cu jota spaniol pronunțat sonor, pentru că în Olanda bate tot timpul un vânt foarte puternic și olandezii sînt obligați să pronunțe tare și hârâit, ca să se facă auziți.
.
— La fel și arabii, mi-a zis persoana, căci sunetul există și în arabă. Și la ei e vânt în deșert.
.
— Dar grecii? am întrebat.
.
— Și la greci e vânt, mi-a răspuns după o pauză.
.
Ideea e atât de fantastic de stupidă, încât simt că îmi taie respirația. De parcă oamenii ăia ar vorbi numai cu gura în vânt… dar femeile lor? Dar copiii, de ce ghâghâie și ei la fel?
.
In realitate, nu există nicio explicație și nicio justificare conștientă a modificărilor fonetice ale unei limbi. Ele au loc insensibil și inconștient. Uneori moda, sau influența unei capitale poate aduce o nuanță noua, o pronuntie diferita, din afectare sau imitatie.
.
A crede ca vântul modifică o pronunție sau un accent e la fel de tâmpit ca și cum am spune că tibetanii au o limbă monosilabică pentru că trăiesc la mii de metri altitudine și trebuie să pronunțe cuvinte scurte… dar vecinii lor la sud și vest, care vorbesc limbi total neînrudite cu tibetana, cei din Nepal sau vorbitorii de burushaski din nordul Pakistanului de azi, trăiesc la aceeași altitudine, dar vorbesc limbi cu cuvinte la fel de kilometrice ca germana. Tibetanii in schimb vorbesc limbi la fel de monosilabice ca si chinezii, vietnamezii si tailandezii din mlaștini și de pe malul mării… E vorba de influențe areale. Mode și influențe reciproce intre popoare care vorbesc limbi diferite, dar își modifică pronunția și vocabularul sub influența vecinilor, așa cum s-a întâmplat in Balcani sau Caucaz.
.
Nu există nicio explicație prin climat pentru ce în franceză un C- latinesc la inițială a devenit Ș- : char, chien, champ etc, acolo unde celelalte limbi romane au păstrat car, cane, sau campo.
.
Indiferent ce modificare intervine intr-o limbă, ea nu poate avea decât explicații culturale, iar nu fiziologice sau venite de la climat. Sutele (da, literalmente sutele) de limbi ale Africii tropicale prezintă cele mai diverse tipologii lingvistice și fonetice imaginabile, deși toți buzații au trăit acolo vreme de milenii în aceleași colibe înecate jumătate de an sub ploi torențiale… dar diversitatea intre limbile a două sate tropicale separate de un pârâu cu crocodili poate fi la cel de mare ca cea dintre română și arabă. Invers, acolo unde s-au răspândit bine organizații vorbitori de limbi bantu, aceștia și-au impus dialectele similare în toată africa centrală și australă, de la fluviul Congo pînă în Africa de sud.
.
Cei care se intreaba cum de a fost posibila romanizarea Daciei si inlocuirea “limbii stramosesti” se comporta precum naivele personaje din deschiderea romanului istoric Ivanhoe al lui Walter Scott, care se intrebau cu indignare de ce animalul numit swine devine pork cand il mananci :
.
“How do you call those grunting brutes running about on their four legs?” demanded the Jester.
“Swine, fool, swine,” said the herd, “every fool knows that.”
“And swine is good Saxon,” said the Jester; “but how call you the sow when she is flayed, and drawn, and quartered, and hung up by the heels, like a traitor?”
“Pork,” answered the swine-herd.
“I am very glad every fool knows that too,” said the Jester, “and pork, I think, is good Norman-French; and so when the brute lives, and is in the charge of a Saxon slave, she goes by her Saxon name; but becomes a Norman, and is called pork, when she is carried to the castle-hall to feast among the nobles.”
—
Filed under: Dacopatie, Linguistics, Paraphernalia