—

Stână e unul din acei termeni arhaici care sfidează lingvistica tradițională. De altfel, întregul vocabular românesc al păstoritului e plin de paradoxuri. Ce poate fi mai șocant decât faptul că termenul principal ce îl desemnează pe cel care practică oieritul —cioban– vine din turcă? Cioban a intrat din turcă în toate limbile balcanice, înlocuind peste tot termenii vechi, locali (în română era picurar, sau păcurar, înrudit cu italianul pecora = oaie).

.

Am mai scris despre probabilitatea ca limba (limbile) traco-dacilor să fi fost veriga de legătură între iraniană și proto-albaneză, albaneza la rîndul ei prezentând similitudini, chiar și în flexiune, cu limbile iraniene pe de o parte, cu armeana pe de alta. Relațiile evidente în lexic și rămâșițe de flexiune dintre albaneză și armeană ar putea da mai multă credibilitate teoriei, cunoscute din antichitate, potrivit căreia frigienii au emigrat din Balcani în Anatolia. Armeana are, ca și limbile din Balcani, un articol post-pus : lusin (lună) – lusin-ă (luna; cf. lusna în latina din Praeneste, luna în latina din Roma, adică : strălucitoarea).

.

Am mai scris aici despre argumentele în favoarea acestei ipoteze de lucru, inclusiv faptul că în unele dialecte kurde întâlnim pînă astăzi termenul devi pentru a desemna un sat, o asezare etc. (cf. dava, deva în dacă).

.

Germisara – ce stim de fapt despre limba daco-getilor?…

.

In această ipoteză, am putea explica și unele evoluții fonetice ale termenilor latini în ceea ce avea să devină româna. Astfel, ocluzivei notate -qu- în latină îi corespunde labiala -p- în iraniană. Ex. lui equus din latină îi corespunde asp în persană (aspa = iapă în paștună, altfel zis : equua); lui aqua îi corespunde ab în persană și obă = apă în paștună. De aici numele regiunii Punjab = punj-ab, “5 ape”, cele 5 mari răuri care udă teritoriul clasic al civilizației indo-iraniene.

.

O ipoteză de lucru (însă doar atît, în acest stadiu) ar fi că în limba (limbile) dacilor existau deja o serie întreagă de termeni corespunzînd celor latinești, numai că ponunțați à l’iranienne. Altfel zis lui equa și aqua le corespundeau deja termeni în -p-, precum în paștunã aspa (iapă) și obă (apă).

.

Stână e un termen în favoarea acestei ipoteze.

.

E cunoscută, astfel, uriașa apropiere lexicală a limbilor slave de cele iraniene, pînă la particule de formare a cuvintelor. Ambele posedă, de pildă, un formant în -ișt, care a trecut și în română. Toți acei termeni în -iște : liniște, miriște, pajiște, sînt formați ca în slavă. La fel formează însă si paștuna, de pildă myasht, lumina lunii, de la mah-isht (cam cum am spune noi lun-iște ).

.

Stan e unul din acești termeni atot-dominători, atît în indo-iraniană cît și în slavă. Stan e un loc, orice loc în care te oprești, în care stai. Vine, desigur, de la rădăcina verbului a sta, existentă în toate limbile indo-europene. Sthāna în sanscrita vedică e locul de popas, inclusiv cel pentru o oaste care se deplasează.

.

 In iraniană a dat acel sufix atotprezent -stan, de la kurdi-stan, la afgani-stan. Locul ălora. In sârbo-croată, bulgară și macedoneană stan desemnează casa sau, astăzi, apartamentul, locul în care trăiești. Stan are toate șansele să fie un pan-slavism, pentru că există și în rusă, unde desemnează o tabără militară : tot un loc unde te oprești. In cehă stan desemnează cortul, derivație semantică ce nu are nevoie de explicații.

.

Doar în română, aromână (în variantele stãnã și stani) și albaneză (stan) desemnează exclusiv locul protejat în care se adună oile.

.

Acum : știm cu o certitudine de 100% că în albaneză termenul vine din aromână. E foarte simplu : dacă ar fi fost un cuvânt albanez vechi, ar fi avut forma shtan. Toți termenii din vocabularul albanez arhaic ce începeau prin st- și sp-, fără excepție, se pronunță azi cu sht- și shp-, o regulă la fel de sigură ca în cazul evoluției fonetice similare din germană.

.

Rămâne așadar româna (și aromâna) unde stâna desemnează locuil oilor. Stână nu poate proveni din slavonul stan, din pricina fonetismului său. Dacă era împrumutat din slavă, ar fi fost pur si simplu stan, iar cu sensul de loc de adunare a oilor nu există în nicio limbă slavă.

.

Sîntem atunci confruntati cu ipoteza unei moșteniri extrem de arhaice, care, da, poate urca pînâ la lexicul limbii dacilor, dar care, iarăși, ne apropie de indo-iranienele -stan și sthāna.

 —

.

Incă o dată :

.

dar și, despre influențe inverse, dinspre albaneză spre română :

.

De unde vine cuvîntul “cuvînt”?…

.

despre cort, șatră și ceador :

Pe ulița armenească trece-o șatră țigănească…

.

—