Grifon si arimaspi…
—
Mai întâi această constatare de bun simț și pe care o voi argumenta pe îndelete (acest text e doar un work in progress, deocamdata in 10 puncte):
– ce spun sursele antice despre daci, geți și traci nu are nici cea mai mică valoare!…
1. Grecii și romanii nu s-au ocupat niciodată de limbile barbarilor și de ceea ce am numi astăzi identitatea etnică a populațiilor vecine.
Spre deosebire de babilonieni și asirieni, care ne-au lăsat nenumărate liste de cuvinte în limbi vecine și care țineau la zi dicționare de sumeriană, spre deosebire de egipteni și hitiți, care stabileau documente bilingve cu vecinii, grecii și romanii nu s-au interesat niciodată de identitatea barbarilor, pe care îi grupau sub denumiri generice.
2. Ceea ce grecii și romanii numeau sciți și sarmați are la fel de multă valoare cât mătasea broaștei pe o mlaștină. Istoricii greci si romani nu aveau nici cea mai mică idee despre limbi și diviziuni etnice și este exclus și imposibil ca pe teritoriile vaste descrise de ei să se fi vorbit o singură limbă. Confederațiile tribale erau fluide și vorbeau limbi de origini diferite, care se amestecau și desfăceau. Insăși latina era doar limba păstorilor care fondaseră Roma, iar în poarta Romei, în epoca clasică, încă se mai vorbeau limbi diferite : falisca, prenestina, osca, umbriana și etrusca, pentru a le numi doar pe cele atestate.
3. Ceea ce grecii și romanii numeau traci sau germani sau daci nu înseamnă nimic decît oameni (barbari) care trăiau (animalic, în viziunea grecilor și romanilor) mai la nord.
4. Spre deosebire de indienii din antichitate, nu a existat, în Atena sau la Roma, o reflecție lingvistică. Niciun interes pentru diversitatea limbilor, pentru codificarea lor, pentru evoluția lor. Afirmația unui scriitor antic că cutare populație era scită sau germanică sau dacă este egală cu zero. Ea este echivalentul afirmațiilor unor ziariști ignoranți de azi care ar spune despre cutare populație ca e africană sau amerindiană. Conținutul ei informativ e nul. Nu știm și nu vom ști poate niciodată ce limbi se vorbeau atunci pe teritoriul României de azi : tracice, ilire, celtice, germanice, iraniene, fino-ugriene… Cât nu avem texte, pariurile sînt deschise.
4. Germania lui Tacit, cea mai elaborată monografie a antichității romane, nu conține nimic despre limbile germanilor. Pentru Tacit erau germani toți cei care trăiau dincolo de Rin, indiferent că în realitate vorbeau limbi germanice, celtice, baltice, fino-ugrice sau din familii astăzi dispărute. Toate acele nume de triburi pe care ni le dă Tacit sînt transcrise din auzite și nu reprezintă nimic sigur pentru istoric. Ele pot fi simple variante geografice echivalente, precum la noi : valah, muntean, regățean ; aromân, machedon, țînțar. Ele pot fi inventate. Ele pot fi sinonime, nume date de diferite populații aceluiași trib.
5. Incă în vremuri moderne, ba chiar și contemporane, după ce lingvistica, etnografia și etnologia au devenit științe, am asistat și continuăm să asistăm la devălmășie terminologică. Astfel :
Imperiul țarist, prin presa și militarii săi, au numit întotdeauna, de-a valma, populațiile din Caucaz : tătari, ceceni, lezghini, cerchezi și diverse alte nume de care dacopaților nu le pasă, deși e vorba de populații situate de partea cealaltă a Mării Negre și contemporane cu noi.
6. La fel, în Asia centrală, Imperiul țarist și rușii în general au numit acele populații de-a valma uzbeci, turkmeni, tătari, kazahi și kirghizi.
7. Noi înșine nu facem tradițional nicio distincție între tătari și mongoli, deși e vorba de populații diferite, care vorbesc limbi diferite și care nu s-au confundat în istorie decît prin faptul că au migrat spre vest.
8. Ba chiar pînă recent, pînă în 1989, tot ce era în fosta Iugoslavie, dincolo de gârlă, peste Dunăre, era pentru noi “la sîrbi“… ba chiar și astăzi, după masacre și nimicitoare războaie balcanice, multă lume găsește că e plictisitor și n-are răbdare să asculte care sînt distincțiile între sîrbi, sloveni, macedoneni etc… deși e vorba de popoare diferite, vorbind limbi diferite, aici peste Dunăre. Aceiași oameni însă găsesc că e plauzibil ca acum 2000 de ani grecii egocentrici, risipiți prin cetățui care se războiau între ele, jos la Marea Egee, știau totul, sau îi interesa, ce limbi și ce compoziție etnică aveau barbarii de peste Dunăre 1000 de km mai la nord… ei, grecii, care nu ne-au lăsat nici măcar un mărunt ghid de conversație cu vecinii lor imediați din Asia Mică : lidieni, licieni, carieni, pamfilieni, frigieni… Ei, grecii, care nu ne-au transmis nici cea mai mică informație despre ce limbă vorbea Alexandru Machedon…
9. Iată și acest argument: ce limbă vorbea Alexandru Machedon? Știm că nu era greaca, căci macedonenii nu erau greci, dar ce era? Traca? Ilira? Proto-albaneză? Nu vom ști niciodată, căci istoricii greci nu s-au interesat de asta. Stim doar că atunci cînd se îmbăta, Alexandru țipa în macedoneană la soldați, dar ce limbă era aceea nu vom ști niciodată… vrem însa să credem că deși nu se interesau de limba Machedonului, istoricii greci au știut lucruri precise despre barbarii din nord.
10. La fel, cutare istoric grec care ne spune ca dacii erau asa si pe dincolo descrie in același timp isprăvile, în Scitia, din jurul luptei permanente între piticii arimaspi și grifonii hulpavi de aur. Salutăm credibilitatea surselor.
—
