IPINGESCU: … Nu! în van! situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica până ce nu vom avea un sufragiu universal…
(amândoi rămân foarte încurcați).
JUPÂN DUMITRACHE: Adicătele, cum vine vorba asta?
IPINGESCU (după adâncă reflecție): Știi: masă… sufragìu..
Mulți copii din generațiile trecute, înainte de nivelatoarea modă a apartamentelor moderne, în care bucătăria dă în “living” sau e instalată direct acolo, au cunoscut interdicția cu valențe mistice de a intra în “sufragerie”. În multe case, “sufrageria” era camera de oaspeți, ținută ca un altar sau ca interiorul lăcașului pietrei negre de la Mecca, acolo se mânca doar duminica sau când veneau musafiri și se scoteau porțelanurile.
Sufrageria este, desigur, un turcism, care la rândul lui e un iranism. De-acum știm că majoritatea termenilor turcești de cultură și societate întrați în română, de la “cioban” și “dușman” trecând prin “cișmea” și “cerdac” sunt de fapt iranisme, venind din farsi, limba de cultură a Imperiului Otoman.
“Sufragerie” e un derivat românesc secund de la “sufragiu”. Acesta e termenul împrumutat, din turcescul “sufraci”, citit [sufraǯì], sufragì, cu accentul pe ultima silabă. În turcă, terminația -gi indica profesiile: geamgiu, hangiu, herghelegiu sunt cei care se ocupă cu hanul, geamurile sau herghelia. (De unde și comicul pierdut astăzi din: labagiu).
Sufragiul, așadar, e cel care servește sau organizează o “sufra”, sau “sofra”. Acesta e cuvântul de origine: sufra.
Scris سُفره ( sufreh, dar -h final e doar grafic) el înseamnă masa tradițională iraniană. O “sufra” este mai mult decât o masă: este un eveniment social important, care pune în valoare și mâncarea și participanții, o combinație de ceremonie, inițiere, banchet, symposion, cu toate regulile gratificatoare care decurg de acolo. “Sofra” de altfel e un nume dat metaforic, pentru că el desemnează de fapt fața de masă, somptuoasă, brodată, pe care are loc festinul.
Turcii preluând sofra / sufra de la iranieni, au creat și termenul pentru personalul domestic care servește la o sufra: “sufraci”, sufragiul.
Și așa, de la numele sufragiului turco-iranian, românii au făcut apoi sufrageria, camera specială în care are loc un ospăț.
Noțiunea s-a degradat, așadar, pe linia Iran-Turcia-Balcani. Un singur popor, însă, a meninținut întreaga importanță a ceremoniei de cuminecare iraniană numită “sufra”: georgienii, în Caucaz. La georgieni ceremonia nutrițională colectivă e “supra” (სუფრა – “supra”, cu -p-, asta pentru că limba georgiană nu are sunetul F; toate cuvintele împrumutate cu F au în gruzină P: propesori = profesor). “Supra” este masa tradițională georgiană, iar acești încruntați caucazieni ignoră, cel mai adesea, că “supra” lor de care sunt așa mândri vine din persană, la fel cum nici românii n-au habar de unde le vine sufrageria și respectul cvazi-mistic care înconjura odinioară această cameră.
PS. Despre multele iranisme intrate în română prin turcă am mai scris: aici, aici, și aici și acolo și dincoace.
Despre Sieranevada al lui Cristi Puiu (din imagine):
https://cabalinkabul.com/2016/08/18/sieranevada-cristi-puiu-2016-orori-quotidiene/