Quantcast
Channel: Dacopatie – Cabal in Kabul
Viewing all articles
Browse latest Browse all 144

Ielele și cum “dumnealor se cam bețivesc”… Despre politețea sarcastică

$
0
0

Numele Ielelor, demonicele creaturi feminine din folclorul român care dansează goale prin pădure, echivalentul nimfelor și hamadriadelor ale vechilor greci, a fost corect interpretat ca fiind pur și simplu pronumele personal feminin de persoana a treia: ele, însă transcris fonetic: iele.

Forma aceasta de respect magic, cvazi-religios, care se manifestă prin folosirea persoanei a treia când te adresezi cuiva, sau folosirea pronumelui când îl menționezi persoana a existat dintotdeauna. În secta mistică a lui Pitagora, El, învățătorul, era menționat doar ca: Autos = El !…

La fel se explică și pronumele personal de politețe spaniol Usted. În ciuda interpretărilor diferite și a neconvingătoarei etimologii tradiționale (vuestra merced), Usted vine limpede de la ustad din arabă, termenul care desemnează un maestru, un specialist în ceva, devenit pronume personal. Așa cum italienii spun dottore sau ingegnere când ți se adresează popular-politicos. Ustaz este dumneavoastră și în Afganistan, de pildă, în dari și paștună, moștenire din arabă și echivalentul perfect, la capătul celălalt al vechii arii musulmane, al spaniolului Usted.

Chiar și germanul Sie = dumneavoastră (domnia voastră) nu e altceva decât pronumele personal plural de persoana a treia: ei!

Ei, așa cum maeștrii sufi din Asia Centrală au fost numiți întotdeauna, în persană: Ishan (ișan) = Ei, așa cum Pitagora era numit Autos = El.

De aceea, multe nuanțe fals politicoase, o anume zeflemea manierată, se pierd în traducerea spre limbi care nu posedă asemenea mecanisme de politețe. În Maestrul și Margareta al lui Bulgakov există o scenă care sună fals în mai toate limbile, pentru că dialogul, cu toate nuanțele lui, se pierde. In capitolul 7, Stiopa se trezește dintr-o adîncă beție ca să descopere demonii în jurul lui în apartament, printre ei și sinistrul motan gigantic Behemot.

Aici vine comicăreala: căci Behemot îl examinează pe Stiopa, așa cum zăcea el în pat în stupoare alcoolică, și pufnește, adresându-se celorlalte satane:

Hm, dumnealor se cam bețivesc.

Nu mai știu cine a tradus Maestrul și Margareta în română, citez din memorie, dar acest dumnealor adresat nefericitului Stiopa care își vede moartea cu ochii trece minunat în română, însă se pierde practic în orice altă limbă.

— Dumnealor, mai ales în ultima vreme, se porcesc cumplit. Se bețivesc, umblă cu femei, folosindu-se de importanța lor, nu fac nici pe dracu, dar nici n-ar putea face ceva, întrucât nici nu se gândesc la ce li se cere.

(– Они, они! – козлиным голосом запел длинный клетчатый, во множественном числе говоря о Степе, – вообще они в последнее время жутко свинячат. Пьянствуют, вступают в связи с женщинами, используя свое положение, ни черта не делают, да и делать ничего не могут, потому что ничего не смыслят в том, что им поручено.)

Și Ielele sunt așadar tot un fel de dumnealor, numai că în cazul lor respectul rătăciților prin pădure era adevărat, amestecat cu spaimă tot atât de reală.

Despre o altă traducere ratată din rusă, tot despre politețe și alcool, cf. și aici:

Venedikt Erofeiev și sfințenia alcoolului…

https://cabalinkabul.com/2015/06/20/venedikt-erofeiev-si-sfintenia-alcoolului/

beh


Viewing all articles
Browse latest Browse all 144

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48