Populația turcofonă kumîk din stepele Daghestanului pare a reprezenta descendenții direcți, în linie continuă, ai cumanilor. Accesul la limbile vorbite în Caucaz a fost facilitat enorm după destrămarea Uniunii Sovietice. Dificultatea de a le studia a făcut că nici măcar un turcolog cum a fost Vladimir Drimba, editorul cel mai recent al lui Codex Comanicus (Editura Enciclopedică, București, 2000) nu a comparat cumana, așa cum ne e cunoscută din acel vechi dicționar și ghid de conversație medieval, decât cu limbile cele mai accesibile: turca osmanlâie, găgăuza, tătara, limbile kipceak.
Kumîcii sunt astăzi unul din principalele grupuri etnice din Daghestan, unde au ajuns, venind din Asia centrală, în Evul mediu timpuriu. Locuiesc în câmpiile din apropierea munților Caucazului și de la marea Caspică, iar până la cucerirea rusă s-au bucurat de cel mai mare prestigiu feudal în zonă. Mini-sultanul lor (numit șamhal, termen folosit doar de ei) domnea peste muntenii indigeni dimprejurul târgului-capitală numit Tarki.
Etnonimul kumîk vine în mod limpede de la kum = nisip, câmpie, ceea ce îl explică nu doar pe cel al cumanilor, dar și faptul că pentru slavii kieveni și ruși strămoșii kumîcilor/cumanilor erau poloveții, poloveț fiind doar o traducere slavă a lui cuman sau kumîk: pole = câmpie în limbile slave.
O analiză amănunțită a dicționarului și ghidului de conversație care este Codex Comanicus (CC) ne arată identitatea totală a limbii de acolo cu cea a kumîcilor de astăzi.
Corespondențele între cumană și kumîcă sunt totale exact in acele puncte unde cumana se distinge de turca otomană, inclusiv în flexiunea verbală și în cea a pronumelor personale în toate detaliile lor.
La fel, în kumîkă unui D- inițial turc îi corespunde un T-, ceea ce face că în română avem în același timp diliu (nebun), din turcescul deli, dar și Teleorman (pădurea nebună, teli orman), cu T-, pentru că deli în turcă = teli în kumîkă.
Tot așa, turcesul dil (limbă) = til în kumană etc.
Inainte de a purcede la o prezentare comparativă, care ar lua mult timp, ajunge să spunem că peste tot acolo unde în Codex Comanicus limba diferă de turca osmanlâie (otomană), ea corespunde întru totul cu kumîka.
Astfel, în ambele, cumană și kumîkă:
– rău: iaman
– mâine (lat. cras): tangala
– aici: munda
– ușor: engil
– mare: ullu
– mic: kiççi (împrumutat și în maghiarã: kicsi)
– foc: ot
– noapte: tun
– ploaie: iangur
– pâine: etmek (scris etmac în CC)
– frumos: körklü (scris chorclu în CC)
– lup: börü (scris boru în CC)
Termenii de familie, orientarea spațială, adverbele, anotimpurile, iarnă-vară, totul corespunde între cumană și kumîkă, ba chiar regăsim în mod previzibil termeni cumani/kumîci care au trecut și în rusă: tuman (ceață) sau buran (furtună).
Este limpede că avem de-a face cu aceeași limbă și că kumîcii de azi reprezintă urmașii “cumanilor negri”, celălalt ținut cuman, separat de Cumania din Valahia.
E cu atât mai puțin surprinzător să întîlnim în kumîkă termenul “oina” = joc, intrecere sportivã (verbul fiind oinamak = a se juca).
Dicționarele românești au apropiat întotdeauna jocul oina de turcescul otoman oyun (= joc – sărim, desigur, peste absurdele derivări de la oaie, oi, care ar vrea ca oina să fi fost un joc al ciobanilor, eventual urcând până la daci), numai că fonetic derivarea de la tc. oyun era în mod vădit neclară. Kumîkul/cumanul oina ne arată acum adevărata sursă.
Nici nu e de mirare că în trecut oina s-a practicat cu preponderență mai ales prin… Teleorman.
Neagu Djuvara va fi fericit acum.
—
Cf. și:
Un ghid despre “murdar qatın” (dirty Madams) prin bordelurile din Cumania
și
In apărarea lui Neagu Djuvara : au fost Basarabii cumani?…
https://cabalinkabul.com/2013/10/06/in-apararea-lui-neagu-djuvara-au-fost-basarbii-cumani/